Arhivă pentru Decembrie 2010

23
Dec
10

L.M.A.

 

Pe tot parcursul vacanţei nu voi fii in Bucureşti. Plec. Plec la munte. Şi sinceră să fiu abia astept. M-a obosit, m-a plictisit orăşelul ăsta.

Deci nu voi fii in preajma unui calculator să vă urez La multi ani! dragii mei. Aşa că naşterea Domnului să vă lumineze pe toţi şi sper ca sarbătorile să vă prindă alături de cei dragi şi dacă nu, măcar să nu uitaţi că există cei dragi care sunt alături de voi spiritual.

Ca şi realizări pe anul ăsta, nu am mare lucru de spus. Nu sunt realizări, sunt doar rutine, obiceiuri şi cursul tuturor lucrurilor mergand alături de mine. Indiferent, sper să aveţi un an nou frumos. să petreceţi şi să purtaţi ceva roşu pe voi.

Eu sigur o să fac asta.

Ne citim după sesiune sau în timpul ei, când o să simt nevoia să ma plang cuiva.

08
Dec
10

21

Azi am împlinit 21 de ani. Şi mi-am petrecut ziua cam asa:

În timp ce eu eram acasa şi o asteptam pe mama mea să se întoarca de la cumparaturi pentru mine, ma trezec fulgerator pe uşă cu ea ţipand la mine: „ia repede toţi banii din casă şi îmbracă-te că am găsit un bichon lovit de maşina”. Mi-am tras blugi pe mine şi paltoul, m-am încălţat cu niste balerini şi am fugit ca o disperată pe usă şi după mama care fugea la rândul ei cu o pătură în mână. La colţul strazii mele cărase mama din DN1 cainele, care se agitase cumplit şi o muşcase între timp de buză din cauza durerii şi fricii. Era un câine de 17 kg (asta am aflat ulterior şi faptul că era o de genul feminin şi că era o corcitura de maltese cu ceva). De la colţul srtăzii mele până la veterinarul cel mai apropiat faci cam 10-15 min pe jos. Am ajuns amândouă terminate acolo, abia respiram. Ni s-a spus că are hemoragie internă, soldul si picioarele făcute praf. Dacă nu are niciun organ rupt, poate mai are şanse de supravieţuire, dar ca momentan să îi facă niste calmante şi tratamen să incerce să îi opreasca hemoragia, în jur de 4 ore. Timp în care noi ne-am hotarât să îi gasim stapanii. Am pus afişe în tot Otopeniul, am întrebat lumea pe stradă, am lăsat vorba la toate magazinele, am verificat la cabinet de vreo 3 ori să vedem dacă e vreo ameliorare. Pe la ora 5 ne-au sunat să venim la cabinet. Era pe masă, cu perfuzii, sedată, cu un organ perforat, cu şanse de supravieţuire de 20% în caz că era tratată timp de 3-6 luni cu operaţii multipe, tije, placi, proteze, nu putea ieşii afara deloc, stat într-un loc, îngrijită non-stop plus un cost considerabil la ordinul zecilor de milioane (lei vechi) şi eventual să nu fie în contact cu alti câini (eu avand la rândul meu 2), într-un cuvand chinuita şi probabil să moara într-un final. Am decis, la recomandarea medicului, să o adormim. Am plătit tratament, eutanasie + incinerare şi aia a fost (stiaţi că pentru a eutanasia un animal costa pe putin 60 de lei şi ca să-i mai şi dai foc 100?) Nu ne-a sunat nimeni, ca şi stăpani în ore multe de la disparitia ei. Adica vreo 10 ore cel putin, ceea ce ne-a facut sa credem ca de fapt nu are nici măcar un stăpân.

Ca şi concluzie? Cred ca a fost cea mai nasoala zi de nastere din cele 21 ale mele. Bafta mea ca mai exista Alex care a fost alături de mine şi m-a făcut să mă simt mai bine măcar pe final de zi şi toti cei care n-au uitat (care chiar mi-au făcut surprize).

P.S. Incredibil cum trece lumea pe stradă pe lânga un caine accidentat sau cum nici măcar nu te ajută cu el când te văd că il cari până aproape rămâi fără suflare la rândul tău.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 9 urmăritori

The Roads are coming your way! Click