Amintire

Atâta timp a trecut, dorul de a scrie din nou m-a coplesit in seara asta. Pe un laptop roz, la o prietena acasa, intr-o noapte nedormită. Ea nici macar nu e aici. E plecată chiar in alt oraş. Ma simt ca acasă.

Ma simt noua, dar nu sunt. Am recitit 10 posturi din trecut, atat de sumbre dar atat de logice pentru mine. 

Mi-e atat de dor sa scriu. Mi-e atat de dor sa imi adun gandurile pe o pagina alba. 

Mintea mea nu s-a schimbat atat de mult. Cand am încetat să scriu, am crezut ca lucrurile se vor schimba, ca voi uita, ca ma voi schimba. Dar azi, in noaptea asta mult prea rece pentru octombrie, realizez cât nu m-am schimbat si cat de insetata de lucruri noi sunt. Dar atât de goală.

Am crezut că totul va fi altfel, că o să găsesc ceea ce caut, că o să mă găsesc pe mine şi atunci o să pot lua decizii drastice, că o să pot să schimb nopţile lungi, că o să dorm mai bine, că o să iubesc altfel. Dar a lovit, a lovit realitatea, care e mai drastică decât orice plan din imaginaţia mea.

Poate sunt doar mai pierdută ca niciodată pentru că am atins un un plafon de care nu reuşesc să trec şi în fiecare zi mă conving că lucrurile din exterior mă împiedică.

De ce toate astea? Pentru că nu mai e suficient să fiu stundetă la medicină, nu mai e suficient să am speranţa la stabilitate, pentru că îmi doresc schimbări pe care nu le pot realiza, pentru că toate lucrurile s-au transformat într-o luptă care nu face decât să mă obosească teribil. Pentru că sentimentele reale sunt din ce în ce mai puţine şi superficialitatea sentimentelor mele e atât de accentuată. 

Dar cu toate astea, am tăit fantezie şi realitate cum nu am crezut că pot percepe, cum nu am crezut că pot înţelege. 

Şi a fost superb. 

Poate ar trebui să scriu din nou.

 

 

 

E oficial

Am inchis.

Dupa atatea luni in care nu am mai scris nimic, am decis sa o fac oficial. S-a cam terminat cu blogul, cu povestirile despre nimic.

Nu pentru ca am viata prea plictisitoare, din contra, am prea multe de facut, prea putin timp si acum dorm mai bine.

Nu sunt mai stabila, ar fii pacat, sunt probabil mai instabila, mai nesigura si mai derutata ca niciodata. La fel de multe ganduri, la fel de putine exteriorizari reale.

Mai stau uneori, in momentele de incertitudine a realitatii mele si mi se face dor de blog, dar nu mai pot sa scriu ca inainte, imi lipseste impresia de intimitate pe care mi-o oferea. Ma simt dezbracata de ganduri.

Cu toate astea, confesiunile absurde si indescifrabile ochiului liber imi lipsesc si imi vor lipsii.

Nu zic adio, dar zic un „la revedere” mai lung

sau poate..

Hei voi

Stiu, stiu, mi-am luat prea multa vacanta. Sper sa revin cat de curand mai des. Am fost asa absenta, de la tot si cu totul.

Momentan cred ca sunt dependenta de politica si foarte atenta la c se intampla in tarisoara noastra draga.

Am gasit asta http://romaniafiilibera.wordpress.com/ – nu cred ca puteam eu sa exprim mai bine de atat. Trebuie sa merg si eu la proteste, protestul de pe canapea deja ma face nesimtita. Sper ca nu voi fi singura.

O ultima parte de vacanta placuta si proteste multiple va doresc.

De ce-uri

De jumatate de an am aceeasi stare. Am incercat sa uit, sa fac schimari majore, sa imi distrag atentia.
Si totusi, ce tot doare?
De ce nu pot sa ies din mintea mea si sa fac totul asa cum trebuie?
De ce nu fac decat sa renunt?
De ce am promis ca nu o sa ma simt singura, dar dimineata asta e atat de grea?
De ce nu sunt singura care a renuntat?
De ce nu sunt la mare?

Donnie Darko de București

Și varianta feminină cu Caipirovska într-o mână.

Mă simt ca o artistă nebună, neînțeleasă, care ca job de vară servește la McDonald’s.

De ce neînteleasă? Pentru că toate acțiunile mele par, pentru o anume categorie a persoanelor din jurul meu, neînțelese. Sunt privită cumva ca o Alice în țara nebunilor, pierdută. De parcă tot ce aș face nu m-ar reprezenta și tot ce fac de fapt sunt îndemene ale unor iepurași.

De ce McDonald’s? Pentru că nu sunt cu adevărat o artistă. Nu sunt nici măcar o mica filosoafă. Ba chiar sunt plictisită teribil de toti care fac din picăturile de pe un pahar rece din timpul verii – scurgerea timpului într-o lume rece prin trasnparența existenței individului. Calmați-vă, e doar condens. Faceam d-astea când aveam 15 ani și voiam să mă dau interesantă la alți 3 proști de la mine din școală. Sunt sătulă să mai ascult astfel de tâmpenii.

Dar știți ce e cel mai rău? Să încerci să explici cuiva un lucru simplu și să îl interpreteze în 200 de moduri total opuse decât ce ai zis. Sau să ai așteptări să înțeleagă ceva și să constați că sunt atât de în urmă încât nici nu realizează pe ce lume trăiesc. Ba chiar au senzația ignorantă că avansează in vreun fel.

Sau hei, poate chiar sunt o artistă. (a se citi sarcasmul)

 

 

 

Nou și vechi

Hai Bună Dimineața.

După ce am dormit așa de bine, nimic nu-mi poate strica ziua. Următoarele scrise sunt așa să nu las spațiul gol și să sărbătoresc toate cele 4 nopți dormite aproape ca un om normal.

Descopăr lucruri noi:

-Linux e mult mai mișto decât Windows

-Nu poți să scapi de semiologie chirurgicală nici în vacanță

-Sâmbăta în Kulturhaus, atmosfera e mai bună la subsol

-Festivalul berii nu mai e ce-a fost

-E prea cald afară pentru luna iunie

-Pokerul face prea mult parte din viața mea

-Sunt fana nr. 1 a laptelui cu fistic și nucă de cocos

-Sunt oficial colecționar de pahare și căni

-Ceaiul verde e mai bun decât cafeaua

 

Și acum ce vreau vreau vreau:

-Vreau la mare.

-Vreau să nu mă gândesc la nimic o săptămână

-Vreau anul IV de facultate

-Vreau o seară cu Arina și Andrei – care să facă glume cu Irinel și Botezatu.

-Vreau un serial bun pe care nu l-am văzut deja

-Vreau  să văd o comedie care să fie cu adevărat bună

-Vreau să nu mai existe țânțari

Punct

Adevăr

A se citi ca o poveste pentru copii.

Ai capul gol şi plin de paie? Te crezi cult, deştept şi bun? Vrei să pari potent dar n-ai cu ce? Îţi alegi minore să nu se prindă? Toţi prietenii tăi o ştiu dar le este jenă să ţi-o zică? Visezi la muzici şi cai verzi pe pereţi?

Înseamnă că eşti ratangiul care şi-a permis prea multe. Ai mintea unui copil care crede că „să faci muzică din mouse” e un fel de talent. Scoală nu, muncă nu.Şi eşti nedezlipit de băieţii de la bloc. Toate gagicile te lasă că eşti incapabil să satisfaci o muscă, sau că eşti cât o muscă, nu mai ştiu exact, dar ideea e cam aceeaşi. Eşti din ce în ce mai frustrat. Adevărul e că şi eu aş fi în locul tău. Să nu fiu bun de nimic, să mi se spună că o am mică, să mă bârfească toţi prietenii şi după să cred că îmi sunt apropiaţi. Să ştiu că mă îndrept spre nicăieri şi că în câţiva ani probabil o să dau în cap pentru o pâine. Să ştiu că am fost părăsit de o femeie pe care o iubeam pentru că îi eram inferior, fizic, intelectual. Să am replici de agarici. Faci umbră pământului degeaba băiete.

Ştii ce e cel mai penibil? Să nu te vezi cu adevărat. Să fi un coate goale, viitoarea talpă a ţării dar să te crezi puternic. Asta te face mai redus decât îţi poţi imagina. Şi ştii cum te simţi tu în adâncul tău? Chit că n-ai recunoaşte-o? Să te gândeşti că de fiecare dată când deschizi gura ceilalţi din jurul tău văd cât eşti de redus.

O să faci mişto? O să te crezi mai deştept decât postul ăsta? O să încerci să o dai p-a cu „Coaie ce ce ratatăăă, ce atenţie îmi dăă! S-o crede vreo doamnă? Ce deşteaptă se crede ea mă”. Sau orice altă asemănare. Fiind atât de prost, eşti şi previzibil. Sau ar fi interesant să faci scandal cu băieţeii tăi de cartier. Sau o să faci pe indiferentul, dar amândoi ştim că nu e aşa. Şi mă repet, nu doar noi doi.

A da, că aici voiam să ajung, dacă ai impresia că empatizezi cu situaţiile altora, că eşti la fel, că înţelegi. Află că un involuat ca tine nu are cum să priceapă. Cât timp nu eşti tu în situaţia mea nu ar fi trebuit să îţi permiţi sau măcar pentru că am fost prieteni atâţia ani să mă fi întrebat ce s-a întâmplat cu mine. Noroc că cine trebuie să mă înteleagă a facut-o. Atâta vreme cât îmi stiu proprile mele greseli, mi le-am recunoscut, am luat o anume decizie ca să nu mai chinui pe cineva lângă mine, nu te privesc lucruile astea pe tine. Tu esti un nimeni care are foarte mult timp liber şi frustrare adunată şi ţ-ar fi si greu să înţelegi lucruri elementare. Dar dacă tot ţi-ai permis să mă judeci, m-am gândit că ar fi bine să-mi împărtăşesc şi eu părerea, măcar aşa de amuzament. Ca să îţi dau motiv să mă desconsideri, măcar.

Bine, pa.

UPDATE: În caz că te întrebai de unde ştiu, lumea e mică.

Knut Hamsun

E.

Conversaţie dintre mine şi un prieten în seara de dinaintea examenului:

 

D.: Ce e cu noi şi problemele astea?

E.: Nu stiu.

D.: Acum cîteva luni nici nu visam noi la aşa ceva.

E.: Să ştii.

D.: Totul era normal.

E.: Ce frumos era.

D.: Să ştii.

E.: Asta e problema, că nu e cum vrem noi.

D.: Exact. Ce se întâmplă?

E. Eee, tinereţe.

D.: Înainte nu era nicio dramă.

E.: Ne plafonăm? Eu nu mai sunt la fel, gândesc masiv, mă las impresionat.

D.: Creştem.

E.: În înălţime.

D.: Eu nici măcar.

 

Panică la domiciliu

În mai puţin de 35 ore am un examen. Materia e multă iar eu sunt în urmă mai ceva ca un melc împuşcat în cap, acum 3 zile, de o armată.

E panică. Toţi suntem în panică. Bine, poate nu panică, dar sigur în urmă cu materia sunt majoritatea.

Am nevoie sa fiu trează.De energie pozitivă. Cofeină. Ceai verde. Să nu dorm.

Urmează o noapte plină din categoria: dacă-trec-şi-de-asta-o-să-fiu-un-om-mai-bun.
Parol.