Archive Page 2

14
Iun
12

Knut Hamsun

Knut Hamsun

01
Iun
12

E.

Conversaţie dintre mine şi un prieten în seara de dinaintea examenului:
 
D.: Ce e cu noi şi problemele astea?
E.: Nu stiu.
D.: Acum cîteva luni nici nu visam noi la aşa ceva.
E.: Să ştii.
D.: Totul era normal.
E.: Ce frumos era.
D.: Să ştii.
E.: Asta e problema, că nu e cum vrem noi.
D.: Exact. Ce se întâmplă?
E. Eee, tinereţe.
D.: Înainte nu era nicio dramă.
E.: Ne plafonăm? Eu nu mai sunt la fel, gândesc masiv, mă las impresionat.
D.: Creştem.
E.: În înălţime.
D.: Eu nici măcar.
 
30
Mai
12

Panică la domiciliu

În mai puţin de 35 ore am un examen. Materia e multă iar eu sunt în urmă mai ceva ca un melc împuşcat în cap, acum 3 zile, de o armată.

E panică. Toţi suntem în panică. Bine, poate nu panică, dar sigur în urmă cu materia sunt majoritatea.

Am nevoie sa fiu trează.De energie pozitivă. Cofeină. Ceai verde. Să nu dorm.

Urmează o noapte plină din categoria: dacă-trec-şi-de-asta-o-să-fiu-un-om-mai-bun.
Parol.

29
Mai
12

my mind is… (XXV). E. E. Cummings

„my mind is

a big hunk of irrevocable nothing which touch and taste and smell and hearing and sight keep hitting and chipping with sharp fataltools

in an agony of sensual chisels i perform squirms of chrome and ex

-ecute strides of cobalt

nevertheless i

feel that i cleverly am being altered that i slightly am becoming something a little different, in fact

myself

Hereupon helpless i utter lilac shrieks and scarlet bellowings.”

18
Mai
12

Eram odată

Sunt o strângătoare. Nu la modul patologic, doar adun mici obiecte în timp şi le privesc după ani ca mici amintiri.

Azi, după o seară copioasă alături de 2 prieteni, am ajuns acasă şi căutâtând după o pereche de căsti am dat peste o parte din lucrurile păstrate.

Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost un portofel, pe care cred că l-am avut prin 2009 (după toate chitanţele si bonurile din el), prin anul I de facultate. Listă cu lucruri pe care vreau să mi le cumpar, listă pe care am bifat-o în totalitate de atunci. Lista avea inclusiv o sumă de bani finală considerabilă, socul m-a lovit destul de tare când am constat că am cheluit atât, ba chiar enorm de mult în plus, în condiţiile in care era în totalitate legată de haine, accesorii şi încălţăminte. Chitanţe de la facultate. Poză cu mama alb negru de când era copil, pe care o să o pun în portofelul pe care îl am acum. Bilete de tren spre mare. Bilete de tren spre munte. Cupoane de tren. 35 bani. Un aviz postal pentru ridicarea unei cărţi.

Dar am găsit si alte lucruri: Inel de plastic transparent pe care l-am primit de la cea mai bună prietenă de la Bruxelles, de când aveam 12 ani. Brăţară făcută de mine, tot la Bruxelles, într-o tabără. Inel în formă de steluţa de mare, pe care mi l-am luat de la mare când aveam 15 ani. Îmi aduc aminte perfect, eram cu mama si ne-am luat amândoă, eu cu piatră albastră în mijloc şi ea cu piatră albă. Mărţisoare primite în liceu. Telefoane stricate vechi. O cutie Converse numai cu bentiţe de păr de pe vremea când nu iesam din casă fară să port una. Cercei de toate culorile, mărimile, formele de prin clasa a 10-a. Prima placă de păr. Penarul din clasa a 3-a în care am stocate brăţări hand-made de la tata din Kuwait. Şi multe altele.

Am devenit brusc melancolică. Mă gandesc doar la o cutie din pod. O cutie în care acum vreo 5 ani am hotărât să pun cele mai semnificative lucruri din copilăria mea până când m-a lovit pubertatea. Oricât m-aş chinui nu pot să-mi aduc aminte decât de albumul meu cu sticăre Pokemon. Dar voi da jos într-o zi.

Lăsând într-o parte lucrurile astea. De vreo 2 luni să zic, am o stare incertă. Oscilez între gânduri mai ceva ca o schizofrenică. O săptămână nu mă atinge nimic. O săptămână creez o obsesie. O săptămână mă simt sub control. O săptămână scap de sub control. Şi tot asa, ca un cerc vicios. Ori sunt paranoică, atentă, nu-mi scapă niciun detaliu neinterpretat. Ori sunt complet neatentă, nu remarc ce e în jurul meu, până nu am o atenţionare ostentativ de directă care mă readuce în primul stadiu.

Sunt derutată câteodată. Nu prea reusesc să iau pulsul a ce se întâmplă în jurul meu. Lucru care a fost interesant la început, dar acum sunt derutant de plictisită. Poate de la lipsa asta de somn sunt aşa. Sunt de vis.

Dar o să vină vacanţa. Atunci apele se vor limpezi.

18
Apr
12

Sinceritate.

Cuvânt greu asta. Sinceritate. Sinceritate debordantă. Asta sunt. Asta fac. Mai devreme sau mai târziu, voi scoate adevărul pe gură, fără să gândesc prea mult. Nu pot trăi cu vinovăţia unei minciuni, unui secret care mă priveşte personal. Nu pot, efectiv, să ţin în mine ceva ce ştiu că nu are importanţă, că nu a contat pentru mine, de o persoană la care ţin. Aşa cum nu pot să mă abţin de la o opinie personală.

Mi s-a spus că asta e tărie de caracter. Mi s-a spus că e o tâmpenie. Indiferent de situaţie nu pot să mă abţin. Sinceritatea asta idioată mă baga în rahat până la gât, dar face parte din mine. Uneori îmi pare rău că am zis ceva, alte ori mă scăpă de o presiune sufletească.

Nu e ca şi cum îmi pare rău neapărat de acţiunile mele, dar mă sâcâie atât de rău, atât de puternic încât vine un moment când explodez, spun tot, sper eu, fără regrete, până a 2-a zi. Dar apăsarea unei minciuni e de o mie de ori mai rea decât păstrarea unui secret faţă de cineva la care ţin sincer.

Asta e o greşeală, să fiu sinceră? Din păcate, de cela mai multe ori, se dovedeşte a fi. Ajung să dezamăgesc, să rănesc, să distrug visuri, speranţe şi multe altele. Prin sinceritate.

Dar sunt construită de aşa natură, încât să nu mint. Culmea şi ironia sunt că sunt capabila să mint atât de bine. Atât de bine că poate deveni patologic instantaneu. Mi-ar fi atât de frică de mine, încât am ales calea sincerităţii.

Îmi dăunează? De cele mai multe ori. O să mă opresc vreodată? Niciodată. Oamenii nu se schimbă. Niciodată.

Poate postul din seara asta nu prea are sens. Dar m-am culmea, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, sunt optimistă, am avut o seară frumoasă. pe care nu o voi uita prea curând. M-am deconectat şi m-am simţit atât de bine, cum n-am crezut că o să mi se mai întâmple.

 

04
Apr
12

Primavara

Eram pe cale sa scriu un post despre cat de binedispusa sunt din cauza soarelui cald din dimineata asta. Cand a explodat roata autobuzului in care ma aflam iar acum sunt plina de nervi.
Incredibil cum o fractiune de secunda mi-a stricat complet ziua.
Poate exagerez, dar tot am intarziat cobsiderabil la facultate.
Stau in statie langa un pod de la Baneasa, soarele rasare usor din spatele lui si e tot cald.
Cred ca o sa fie o zi frumoasa.
Sper sa fie o primavara frumoasa, mult asteptata. Ce va fi urmata de o vara cat mai plina si mai senina.
Imi era dor de caldura.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 9 urmăritori

The Roads are coming your way! Click