Posts Tagged ‘prieteni

06
sept.
10

Se termină vara şi nu încă

Afară sunt 17 °C şi e abia 6 septembrie. Peste nici o lună vor fii 12 °C. Începe scoala. Începe stresul. Începe datul cu capul de pereţii facultăţii. Începe trezitul foarte devreme dimineaţa. Încep emoţiile. Începe frigul. Se termină vara.

Măcar ştiu că o să îmi ocup timpul mai constructiv, o să am iar viaţa aia activă, o să înceapă iar umblatul fără oprire, cafeaua în exces fără să mă gândesc la tensiunea mea.

Ştiu că o să simt lipsa numitor persoane din perioada asta.

Vacanţa asta? Am fost la mare, m-am făcut roşcată, am făcut nopti albe, am râs, am lenevit, m-am uitat la filme, mi-a născut pisica 3 pui frumoşi, m-am apropiat de anumite persoane şi am dezvoltat prietenii noi, am aflat lucruri inimaginabile.

De ce nu s-a terminat încă vacanţa asta?

Pentru că  o să mai fac o noapte alba pentru inaugurarea noului an şi cireasa de pe tort e ca o să merg la concertul Guns n Roses.

Un sfârşit de vacanţă frumos vă doresc.

Reclame
05
dec.
09

Azuga

Intamplator (sau nu ) sunt la Azuga, locul unde am copilarit, unde mi-am petrecut vacantele, unde am facut cele mai mari prostii din viata mea, unde m-am maturizat, unde am crescut.

Sunt de vreo 7 ore aici si sunt plictitisita de moarte. Chiar daca am umblat. Oras mai ostil decat asta parca n-am vazut in viata mea, mi-e dor de Bucuresti mai tare ca niciodata. Zici ca sunt plecata de 3 ani si stau intr-o grota. Fix asta e sentimentul. Totul mi-e atat de strain.

Ma salveaza amintirile placute, pacat ca sunt date la o parte de cele mai putin placute, spre deloc.

Oamenii? Nu imi exprim parerea, fiind prea snoaba. Si daca mi-as exprima-o, m-ar referii la un anumit tip de oameni si atunci chiar n-ar fi pacut. Norocul e ca o am pe draga mea prietena din copilarie, care salveaza si momentul asta.

O sa ies in noaptea asta. Pentru ca totusi asta e o seara speciala, prea speciala spre nefericirea mea. Trag aer in piept, zambesc frumos si stau dreapta.

Sa inceapa spectacolul!

Later update(03:48 a.m.): Am mentionat cat urasc orasul asta?
Vreau sa cam plec in secunda asta de aici, dar nu pot pentru ca am tren abea la 13: si ceva. Vreau sa nu mai calc aici vreo 3 ani si cand vin sa nu ma recunoasca nimeni. Cunosc prea multa lume aici, cunosc prea bine orasul asta nenorocit, cunosc prea multe lucruri si ma scarbesc. Urasc numai ideea in sine ca am facut parte din el. Imi vine sa vars. Vreau sa reusec sa adorm repede.Vreau acasa.
27
nov.
09

Daca as fi dezechilibrata emotional ar fi naspa

…dar o sa imi treaca.

Nu stiu cand si cum. Dar sunt convinsa ca inca sunt suficiente de puternica. Acum ma simt de 10 ori mai optimista decat acum 6 ore.

Pentru ca in urma cu 12 ore, eram satula de ideea ca am ramas aproape complet fara prieteni, pentru ca ma simt atat de singura, cum nu m-am simtit vreodata, pentru ca ma asalteaza muncitori pe strada spunendu-mi cum s-ar arunca de pe schela din cauza sanilor mei, pentru ca nu dorm si daca reusesc intr-un final sa o fac trebuie sa ma trezesc la 5:00, pentru ca mi-e incredibil de dor de ai mei, mai ales de mama,  pentru ca imi vine sa plang in statie la 5 aproape fara motiv, pentru ca sunt total iresponsabila la varsta mea, pentru ca mi-e frica de mor de sesiune, pentru ca probabil nu o sa iau carnetul de soferi din prima, pentru ca raman fara bani, pentru ca am senzatia ca o sa raman si mai singura si multe altele.

In ultimele 6 ore sunt mai bine, risc doar sa ma indragostesc foarte rau pentru ca ma simt foarte vulnerabila.  Si cu siguranta sunt foarte vulnerabila.

Cu toate astea, o sa dorm la noapte. Maine trebuie sa invat pentru ca am colocviu, iar, joi, din muschi, vascularizatie si nervi. Probabil nu o sa il iau.

05
feb.
09

Lacul

Din seria „Ce imi trece prin cap in 783” :

Amalia s-a gandit s-a gandit sa-i dea de urme lui Cristi, nu mai vorbisera de o saptamana. Se cunosteau de cateva luni si devenisera prieteni buni, chiar foarte buni, vorbitul din fiecare zi devenise o rutina. Asa ca seara, Amalia s-a gandit sa il sune si sa il intrebe ce este cu el. Dupa a treia incercare, Cristi raspunse cu un ton grav si totodata posomorat:
-Alo
-Buna Cristi, sunt Amalia.
-Da stiu, intamplator am numarul tau.
-Am zis ca ai disparut,
-Nu inca…
-Adica „nu inca”?
-Nu ma simt prea bine..
-Mi-am dat seama, n-am sunat degeaba. Ce ai?
-Nu ma simt bine..
-Vrei sa ne vedem?
-Nu stiu, nu… sau ba da, poate tu o sa intelegi
-Incerc
-Stiu
Fiind luna iunie, Amalia s-a gandit sa se veda intr-un parc, un parc bucurestean, mare, unde probabilitatea sa dea ochii cu cineva cunoscut e mult mai mica, sa stea amandoi sub o salcie pe marginea lacului si sa vorbeasca. Daca ar fi stiut ce avea sa se intample probabil ar fi ales cu totul alt loc.
Era in jur de ora 15:00, amadoi punctuali ca de obicei. S-au asezat la marginea lacului, el a inceput sa-i povesteasca despre probleme de care Amalia nici nu auzise vreodata, de care nici nu credea ca sunt posibile, in interiorul ei era ingrozita, nu credea ca exista parinti care isi pot distuge propriul copil, nu credea ca exista persone atat de parsive in jurul ei, care pot face atat de mult rau, nu credea ca exista persoane care luni de zile s-au prefacut facandu-l sa creada ca este iubit, nu credea ca o persoana poate fi distrusa asa cum era Cristi in momentul ala in doar doua saptamani. Incerca sa-si pastreze mimica fetei ca la inceputul discutiei cand inca nu aflase toate cele intamplate in viata lui. Simtea cum ii fuge placa de beton pe care statea numai auzindu-l, se mai uita spre lac atunci cand il vedea pe el ca ii dau lacrimile, il simtea cum era intimidat de propriile lui povesti. Intr-un final ii spune ca nu vrea sa mai traiasca si Amalia simtii cum i se taie respiratia. Avea o repulsie fata de orice insemna sinucidere si de dorinta de a murii, chiar si de persoanele care ziceau asta in gluma, la nervi sau la disperare. Nu-l vedea decat ca pe un gest de lasitate sau teribilism. Dar in cazul lui Cristi lucrurile stateau altfel, tinea prea mult la el incat sa nu incerce sa il ajute, sa il lamureasaca prind vorbe binevoitoare. El incepuse sa ii reproseze ca „doar ii e mila si ca nu vrea sa simta mila celorlalti, vrea sa iasa din starea asta, vrea sa scape”, in timp ce vorbea se ridica usor se tot uita spre lac si se aprindea, incepuse sa vorbeasca din ce in ce mai tare, sa tipe, aproape sa urle, Amalia se ingrozise in fata imaginii prietenului sau tipand despre cum simte ca a putrezit pe interior si ca e satul de tot ce e in jurul lui. Lumea din parc se uita la el, unii chiar se opreau, vreo trei pusti chiar au incercat o gluma la adresa „tignitului de pe mal”. S-a intors spre ei:
– Vi se pare amuzant cretinilor? Ia sa vad cat de amuzant vi se pare si asta..
Intr-o fractiune de secunda isi lua avant si sari cat putu de tare in lacul renumit ca fiind cel mai adanc si periculos din Bucuresti.
Amalia dupa urmatoarele trei secunde, a tipat la cineva sa cheme salvarea si in caz ca nu mai iese nici ea sa incerce cineva sa o salveze. Avand o frica teribila de apa, dar cu cei patru ani de inot la activ, in timp ce vorbea isi dadu jos adidasii si sarii in apa dupa el cu o bolta mai mult decat impresionanta cu capul inainte.
Cand i-a intrat capul in apa si deschise ochii a simtit totul static, totul se oprise, simtea cum nici sangele nu ii mai circula prin vene, si in fata ei aparu ceva negru ca smoala, colturos care parea foarte voluminos, a simtit cum ii se cutremura tot corpul de un fior rece de la ceafa pe de-a lungul coloanei vertebrale, tot momentul a parut o eternitate in mintea ei, voia sa ia o gura de aer si cauta sa iasa. Ar fi fost firesc sa poata vedea lumina de la suprafata dar cand se uita deasupra ea nu vedea decat acel „ceva” negru, se oripilase la ideea ca nu poate iesii si ii era frica sa nu ramana complet fara aer, se uita in dreapta ei si vazu sclipind in apa bratara de pe mana lui Cristi si inotase spre el il lua de mana si incerca sa iasa iar, cand se uita in sus avea picioarele ca de plumb si ca ii era imposibil sa treaca de panza neagra de la suprafata, incerca din rasputeri sa nu intre in panica, corpul lui Cristi devenea foarte greu si simtea o usoara stare de somnolenta dar teama de moarte era mult mai puternica si se uita iar in sus, atunci remarcase un lucru totul neobisnuit, cum acel „ceva” negru prinse viata si ii zambea sfidator. Tot sangele care ii statuse pe loc ii se urcase in cap si toate venele aveau sa ii explodeze. Trecusera doar 18 secunde de cand era sub apa si Amalia imbatranse cu 10 ani, nu voia sa moara si nu ii dorea asta nici prietenului ei asa isi lua avant cu toata puterea ei, incercand sa il traga dupa ea si pe Cristi, care era inconstient dar ii simtea sangele pulsand prin piele. Intrase cu capul in panza neagra cu dintii ranjiti si scoase capul la suprafata, lumina ii se parea puternica, vedea oamenii tipand de la margine, ajunsese in mijlocul lacului, ii se facea semn sa vina la mal, Cristi brusc se trezii si incepuse sa se agite, se agata de ea speriat si ii baga capul la fund fara sa o lase sa respire. De fiecare data cand intra cu capul in apa totul devenea negru si vascos, si se uita in jos unde zarea acelasi ranjet, i se facea teama si voia sa iasa din apa, incepuse sa se zbata si pe masura ce se spera mai tare ranjetul se apropia de ea pana cand ceva o apuca de picior si o trase in jos. Cristi de spaima incepuse sa inoate cu disperare spre malul lacului si incepuse sa tipe din toate puterile sa o salveze cineva. Nimeni nu sarii. In apa Amalia pe fundul lacului, cuprinsa de disperare, simtea ca un bolovan pe piept, ii vajaia capul, vedea acel negru care se rotea in jurul ei, incearca sa atinga dar de fiecare data ii fugea printre degete. Pentru un moment a inchis ochii, dar in secunda urmatoare a avut senzatia ca poate sa doboare orice, s-a ridicat si s-a impins spre suprafata, acel ranjet s-a transformat in doi ochi incruntati, in timp ce inota se invartea, nu reusea sa-si stapaneasca toate miscarile, se simtea trasa de picioare, ochii ii ieseau din orbite, mainile incercau cu disperare sa iasa la suprafata, ramanea fara aer, totul in jurul ei era vascos si avea impresia ca apa i se repede in plamani, era convinsa ca acel negru nu putea fi altceva decat un spirit, un spirit al raului, Diavolul care incerca fara indoiala sa ii ia viata. Stia ca trebuie sa iasa de acolo si sa il termine, nu mai simtea teama, doar puterea de a supravietuii care ii iesea din toti porii. A iesit la suprafata a inotat pana la mal de care s-a agatat printr-o saritura. Au ajutat-o cativa oameni sa iasa, s-a tarat 10 metrii si a inceput sa vomite langa un pom. Dupa ce s-a uitat dupa Cristi asigurandu-se ca e bine a rupt-o la fuga desculta si uda pe aleile spre iesirea din parc, pana la cea mai apropiata biseria unde a dat buzna inauntru, a spuls de pe pereti doua icoane, a cerut aproape urland apa sfintita si mir, a luat inca doua cruci si i-a spus unui preot sa vina in urma ei in parc. Ce nu stia ea este ca preotul uitandu-se la ea, vedea ce altii nu reuseau sa vada, urme negre pe tot corpul ei si pe haine, si-a dat seama ca era mana Diavolulu, a urmat-o fara sa puna vreo intrebare. Oamenii erau in continuare unde ii lasae, incepe sa arunce toate cele luate din biserica in lac, dupa primele picaturi de apa sfintita, lacul incepe sa se miste in mici valuri, inainte sa arunce prima cruce si la aparitia preotului incepuse aproape sa clocoteasca, sa se umfle si depasea marginile. Preotul vazand minunatia se pune in genunchi si incepe se sa roage, valurile din lac ii udau sutana. In momentul in care Amalia a aruncat prima cruce, cat a putut de departe, se facu o gaura in lac, in jurul crucii pana la fund. Lumea isi facea cruce si se pun unu cate unu in genunchi in jurul lacului, totul devine o slujba. Cand se pregateste Amalia sa arunce si a doua cruce, valurile se opresc si se face o liniste statica, linistitoare. Dar ea nu se opreste si o arunca si pe a doua. In momentul ala tot lacul incepe a seca iar pe fundul lacului se observau gramezi mari de carbune care se transforma in praf si care incepe sa pluteasca in aer.

**Stiu ca nu este prea reusita, e practic prima de genul asta, cu timpul o sa mai scriu si o sa vad daca evoluez sau nu.

05
feb.
09

Confesiune in 783

Cele mai bune idei imi vin in autobuz,metrou,parcuri,locurile publice in general,asta cand ma plimb singura cu castile in urechi,din care razbate cu putere o muzica cu o sonoritate poate violenta.ma afund in ganduri tampite cu care cad in contradictoriu si pe care nu pot sa le evit.vorbesc cu mine despre lucruri banale,inutile,fleacuri,care capata o logica incredibil de importanta pentru un spatiu incredibil de mic.ma trezesc cu replici acide pe care propun sa le scriu cand ajung acasa,furia si convingerea cu care le gandesc atunci niciodata nu persista atat de mult.sunt ca un parfum slab.sunt lucruri pe care le.as tipa,cu siguranta si cu riscul inevitabil ca nimanui sa nu.i pese.si daca ai impresia ca acum scriu in fata calculatorului,uite ca te inseli amarnic,sunt in vesnicul meu autobuz,la primul scaun din stanga,scriu pe telefon,ca n-am pe ce altceva,am o stare ambigua si parca traiesc cu teama sa nu arunce cineva un ochi pe aberatile pe care le notez.in secunda asta simt ca as putea scrie un roman,am o mie de idei pe care le-as asterne aici si nu stiu de unde sa incep,probabil ca experienta mea infima in a scrie ceva isi urla cuvantul.mi vine sa vorbesc despre sentimentul unic pe care il am,de fiecare data atunci cand cobor scarile pe peron la metrou la Dristor,cand trebuie sa traversez tot peronul.simt cum cel putin un sfert din oamenii de acolo isi indreapta privirile spre mine,asta probabil din motive variabile,dar nu ma leg chiar de orice fleac,cu toate ca simt prin toti porii ca nu sunt de apreciere,si oricine in situatia asta s-ar simtii stanjenit,acesta,de altfel,este si primul meu impuls,dar de absolut,fiecare data aleg sa merg pe mijlocul peronului,cu capul sus privind inainte,zambind in interiorul meu,fiind sadisfacuta ca cel putin 10 oameni si-au irosit 15 secundr din viata pt una ca mine,care nu are nicio importanta,care doar a trecut,pe care in proportie de 99% nu o vor mai revedea niciodata,si cu toate astea am primit privirea si gandul lor.dar evident ma leg de detalii inutile,care nu au niciun fel de sens in viata mea de-o monotonie rara,dar extrem de sadisfacatoare,o viata care mi-o croiesc singura,cu proprile mele maini,si care in monotonia ei absurda ma face sa fiu EU in totalitate,sa.mi doresc sa fiu singura persoana pe care sa o copiez.cu toate ca fac greseli barbare in ceea ce.mi priveste propria persoana.am vicii la care nu.mi doresc sa renunt si am sa o fac numai cand o sa cred eu de cuvinta.am acasa doi parinti la care tin enorm,o mama care imi poarta de grija pana la obsesie,si careia nu pot decat sa ii seman si sa o transforme in cea mai buna prietena a mea.am un tata care a reusit imprudenta clasica sa ma faca „proasta” de ziua mea,dar care stiu ca imi doreste tot ce nu poate el sa imi ofere si mai stiu ca as fi singurul lucru care i-ar fi greu sa il piarda.in prezent traiesc pentru ei,pentru ca stiu ca ei sunt singurii care cu siguranta si-ar da cinci vieti pentru ca eu sa am o cipa de fericire.si asta nu va putea sa o schimbe nimeni si nimic cu absolut orice.
si probabil te gandesti,tu asta care citesti,la prietenii mei,am si din aceeia cativa,dar nu sunt nici mai mult,nici mai putin de 4 oameni,2 fete si 2 baieti,carora nu am de gand sa le zic numele,pate doar initialele,asta doar pentru ca simt nevoia sa vorbesc de fiecare in parte.. G. D. D. si E.
sunt 4 oameni care tin la mine neconditionat,care ar fi dispusi sa lase totul intr-o anume clipa,sa ma ascult sau sa imi ofere ajutor cand as avea nevoie.o nenorocita de vorba buna cand simt nevoia,sunt persoanele care plang alaturi de mine sau care imi dau umarul lor fara sa se gandeasca la o anume consecinta.care isi fac griji daca am mancat bine,ca fumez sau beau prea mult,daca am dormit bine sau daca am ajuns in siguranta acasa.iar pentru mine este mai mult decat o dovada de prietenie.
G. este prietena care imi poate aduce zambetul pe buze in una din cele mai proaste zile,ea poate sa imi zica „lasa Kirule,ca totul e un cacat,dar noi il facem frumos la o bere in Fire”..,e persoana cu care pot discuta orice fara perdea,draperie sau jaluzele.e persoana pentru care imi fac o mie de griji pentru ca e cu capul in nori,care sufera alaturi de oricine neconditionat.dar careia ii se tradeaza bunul caracter.acorda sprijin fara sa ceara nimic alteceva in schimb decat o vorba buna,pe care nu o primeste niciodata.e vulnerabila dar nu naiva,rade mult si zgomotos,e un suflet mare intr-o cutie atat de mica.cu ea intru in orice belea si tot impreuna iesim.suntem trupa unde noi cantam si tot noi dansam.
D. este vechea mea prietena,cu care am copilarit,cu care m-am jucat de-a canibalii,cu care am fugit noaptea de acasa intr-o inconstienta totala.vechea mea prietena pe care era sa o pierd din cauza inprudentei mele,pentru ca am creierul putin deplasat din cutia cranianana,si care m-a iertat pentru prietenie.vede in mine chiar prietenie si se comporta ca atare.ma cunoaste enorm,pt ca a fost langa mine,pentru ca am crescut impreuna,pentru ca ne-am sustiunu reciproc si pentru ca ma considera sora ei.si stiu ca asa va ramane mult timp de acum inainte.
D. este prietenul meu din coincidenta,dintr-o coincidenta care la momentul acela,cand l-am cunoscut mi-as fi dorint sa nu existe.dintre toti,o zic cu cea mai mare sinceritate,e singurul care nu ma lasa sa il sustin.care atunci cand incer sa intru in sufletul meu imi zice „lasa Dinu..lasa.ma pe mine..”..si pentru asta as putea spune ca il urasc.pentru ca imi doresc sa fac atat de multe pentru el.pentru ca el din punct de vedere moral ma ajuta in orice clipa,in orice secunda,oriunde si oricand.si ma enerveaza ca nu ma lasa,decat cu greu sa intru in sufletul lui,pentru ca ar meritao din plin,are nevoie de toata sutinerea morala si eu as fi dispusa sa i-o ofer in aceasi propotie cum mi-o ofera el.
E. este prietenul meu.as putea spune..de cafea..ne vedem rar cu toate ca ne cunoastem de cativa ani.a devenit unul din prietenii mei pentru ca am ajuns eu sa am incredere deplina in el.si pentru ca l-am vazut dispus sa faca acelasi lucru.e un caracter aparte,care imi seamana enorm.el e omul care pune osul la bataie pentru mine.si.mi zice „pisi..oricand.”si asta e mai mult decat suficient.si stie si el prea bine ca oricand are nevoie de bunul ascultator ne vedem sau ma suna.ca eu ii tin compania de care are nevoie si el face exac ascelasi lucru.e baiat si cu toate astea imi stie orice secret.e prietenul meu pana in panzele albe.
si mai am o persoana care face parte din viata mea,nu l-am bagat la prieteni pentru ca este mai mult decat atat..este persoana care face parte din viata mea de 7 luni si jumatate..si de 6 luni a reusit sa imi intoarca sufletul si creierul pe toate partile posibile.El este EL..acela care ma face sa rad,care ma face sa plang,prietenul,iubirea si tot ce tine de el.care poate sa para indiferent dar simt ca nu este,care nu iese din viata mea pentru s-a hotarat sa ramana,cel pe care nu.mi doresc sub nici o forma sa iasa pentru ca simt ca trebuie sa ramana.cel cu care comunic prin melodii,care a facut sacrificii pentru mine,cel orgolios,care imi zice „te iubesc” si se uita in ochii mei.cel de care indiferent daca ma despart simt o sa ramana o amintire frumoasa.si de care m-am atasat din toate balamalele.cel cu care nu fac lucruri si dupaia le regret.si indifertet de viitor el va ramane ca o cicatrice.pt ca a aparut in viata mea dintr-un joc si nu mai iese niciodata.
am vorbit mult si fara rost probabil,de la obsesia mea pentru detalii,familia sau prietenii mei..dar astea sunt lucrurile care ma fac cu adevarat sa simt ca traiesc,care imi dau puterea sa ma trezesc din pat,sa ma bucur de tigarile pe care le fumez,sentimentul de flatare pe care il simt cand constat ca o pustoaica ma copiaza,sa-mi explorez pasiunea pentru fotografie,de muzica mea,de portia nelipsita de ciocolata,de cartea buna pe care o citesc care o tarasc vesnic dupa mine,de poezii,de rasul zgomotos,de cafele sau Azuga.Imi joc propriul rol intr-o lume macabra.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 9 urmăritori

The Roads are coming your way! Click

Reclame